Locul și data desfășurării: Pe data de 24 mai 2024, ora 10:00, va avea loc licitația pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietatea municipiului Chișinău. Evenimentul se va desfășura în Sala de ședințe a Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43.
Descrierea evenimentului: La concurs sunt expuse diverse tipuri de încăperi și spații de pe 19 adrese, cu suprafețe cuprinse între 8,4 m² și 266 m², fără drept de privatizare, cu amplasare la etaj, la subsol, la parter, etaj tehnic, Parcul „Valea Morilor”, turnul de parașute, clădire-oficiu etc.
Cuantumul inițial al chiriei anuale pentru încăperile expuse la licitație variază de la 2035 lei până la 600 000 lei, iar termenul de locațiune este de 5-7 ani.
La licitație pot participa persoane fizice și juridice din Republica Moldova, dar și investitori străini.