Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Chişinău anunţă că la 23 aprilie a.c., cu începere de la ora 14.00, va avea loc încă o licitaţie funciară cu strigare privind vânzarea-cumpărarea şi obţinerea dreptului de încheiere a contractului de arendă a terenurilor din intravilanul municipiului. Licitaţia va avea loc în sala de şedinţe a Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43.
Organizatorul licitaţiilor funciare este Agenţia „Capitalimobil” SRL (adresa: str. Armenească, 43; tel.: 27-51-80 sau 27-55-49; fax: 27-96-75). La licitaţie pot participa persoane fizice şi juridice din R. Moldova, dar şi investitori străini. Doritorii de a participa la licitaţie urmează să prezinte, nu mai târziu de 24 de ore până la licitaţie, pe numele Comisiei de licitaţie pe adresa: or. Chişinău, str. Armenească, 43, următoarele acte: cererea după forma stabilită; certificatul de înregistrare; extras din registrul de Stat al Întreprinderilor şi Organizaţiilor (pentru persoanele juridice); procura cu drept de efectuare a tranzacţiei de vânzare-cumpărare şi obţinere a dreptului de arendă; copia buletinului de identitate şi fişa de însoţire; documentul bancar ce confirmă achitarea acontului în mărime de 10 la sută din preţul iniţial.
Doritorii de a examina loturile se vor prezenta la data de 15 aprilie 2010, ora 10.00 pe adresa: str. Armenească, 43. Lista loturilor expuse la licitaţie le găsiţi ataşat, pe site-ul Primăriei municipiului Chişinău.
Prima licitaţie funciară, după o pauză de 4 ani, a fost organizată la 30 martie a.c.
Lista loturilor expuse la licitaţie. (rom)
Lista loturilor expuse la licitaţie. (rus)
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău