Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Livrarea agentului termic în Chişinău

   1971

Primarul general al municipiului, Dorin Chirtoacă, a propus sistarea livrării agentului termic pe parcursul nopţii în toate instituţiile şi întreprinderile publice din Chişinău, cu excepţia grădiniţelor şi a instituţiilor medicale. Potrivit edilului-şef al capitalei, căldură urmează a fi conectată doar pe parcursul zilei, iar astfel vor fi economisite surse financiare pentru încălzire. 
Iniţiativa primarului vine ca urmare a solicitărilor din partea unor instituţii sau a locuitorilor oraşului de a întrerupe livrarea căldurii. În sediul Primăriei Chişinău, deja de mai mult timp pe parcursul nopţii se sistează livrarea agentului termic. 
După cum a informat în cadrul şedinţei operative de la Primărie directorul comercial al SA „Termocom”, Mihai Arusoi, la moment agentul termic este livrat conform graficului de temperaturi. Sezonul de termoficare se va încheia atunci când 3 zile consecutiv, vor fi înregistrate temperaturi medii mai mari de plus 8 grade Celsius. Apa caldă însă va fi livrată pe tot parcursul anului. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău