Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că toate cele 132 de instituții de educație timpurie din capitală au fost conectate săptămâna trecută la agentul termic livrat centralizat. Cât privește grădinițele din suburbii, din cele 27 instituții, 10 beneficiază deja de termie, iar restul urmează să fie conectate în perioada următoare.
Cu referire la instituțiile de învățământ preuniversitar, e de menționat că din cele 107 edificii (școli, gimnazii, licee), 53 primesc agent termic livrat centralizat, iar restul instituțiilor mai urmează a fi conectate.
Măsura este aplicată la solicitarea managerilor școlari, în dependență de temperaturile din interiorul fiecărei unități educaționale. Informații în acest sens au fost prezentate de Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport. Potrivit sursei citate, directorii de școli, de regulă, solicită conectarea la agentul termic după revenirea copiilor din vacanța de toamnă, către data de 1 noiembrie.
Cu referire la instituțiile medicale municipale, precizăm că sunt conectate la încălzirea centralizată 22 de instituții din totalul de 64.
De asemenea, este livrat agent termic centralizat în 167 de blocuri de locuințe din capitală, din totalul de 2710, la solicitarea gestionarilor fondului locativ.