Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Primăria Chişinău informează că de astăzi, 6 decembrie, locatarii blocului multietajat din bd. Moscova, 11, pot reveni în propriile locuințe. Anunțul a fost făcut de Viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, în cadrul unei ședințe de lucru, cu participarea Ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, antreprenorului și Pretorului sectorului Râșcani, Nicolae Balaur.
Oficialii au inspectat locuințele reabilitate după deflagrație, constatând că lucrările de consolidare și restabilire a etajelor 13-16, au fost executate integral, conform proiectului aprobat. Nistor Grozavu a precizat că municipalitatea își asumă angajamentul de a finaliza lucrările de reparație în cele 10 locuințe, până la sărbătorile de iarnă.
În prezent, sunt executate lucrări de restabilire a comunicațiilor inginerești, după care urmează finisajele de interior în apartamentele afectate și în scara blocului. De asemenea, va fi reabilitat ascensorul marfar.
Municipalitatea și-a asumat reabilitarea blocului multietajat din bd. Moscova, 11, alocând în acest scop din buget 10 milioane lei.