Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Maestrul Eugen Doga l-a vizitat la spital pe Dorin Chirtoacă

   3017

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, rămâne în continuare internat în spital. Starea sănătăţii edilului s-a îmbunătăţit, primarul continuă tratamentul prescris de medici.

Astăzi Dorin Chirtoacă a fost vizitat la spital de maestrul Eugen Doga. Academicianul i-a adus primarului o zeamă de găină de casă, preparată de soţia compozitorului. Primarul general i-a mulţumit maestrului Doga pentru vizită, şi l-a felicitat încă o dată cu prilejul zilei de naştere, pe care şi-a sărbătorit-o la 1 martie. Cei doi au mai discutat despre ultimele evenimente care s-au petrecut la Chişinău. Compozitorul i-a povestit edilului capitalei despre modul în care şi-a sărbătorit ziua de naştere, despre întâlnirea pe care a avut-o cu elevii şcolilor de artă şi liceelor din capitală, despre acţiunea organizată de Primărie la 1 martie, când în transportul public a răsunat muzica marelui compozitor. Academicianul a apreciat iniţiativa respectivă, menţionând că a fost plăcut surprins atunci când a urcat în transport şi a auzit piesele sale.

Dorin Chirtoacă l-a asigurat pe Eugen Doga că Primăria Chişinău se va implica în continuare şi va susţine proiectele pe care le va iniţia academicianul. În special, interlocutorii au stabilit că pentru data de 7 aprilie, să organizeze un concert de comemorare a victimelor din aprilie 2009, la Sala cu Orgă. Eugen Doga a compus mai multe piese, cu referinţă la acele evenimente.  

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău