Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a participat astăzi la şedinţa reprezentanţilor Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie cu administratorii rutelor municipale de microbuz. În cadrul întâlnirii, s-a discutat în mod special despre accidentul rutier produs în această dimineaţă în Chişinău, la intersecţia străzilor Mihai Eminescu şi Mihail Kogălniceanu, cu implicarea unui microbuz de pe ruta nr. 110, în rezultatul căruia mai mulţi pasageri au fost traumatizaţi. De asemenea, Dorin Chirtoacă a abordat subiectul disciplinei şoferilor de maxi-taxi în general şi condiţiile de transportare a pasagerilor, în contextul solicitării transportatorilor de majorare a tarifelor.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei transport public, ancheta de serviciu efectuată în dimineaţa zilei, după producerea accidentului, la firma administratoare a rutei nr. 110 a stabilit că majoritatea şoferilor nu trecuseră testarea tehnică şi controlul narcologic, după cum prevede regulamentul de transportare a călătorilor. În plus, s-a constatat că în cadrul respectivei societăţi tehnicianul cumulează şi funcţiile medicului narcolog, fapt care la fel contravine legislaţiei în vigoare.
În context, primarul de Chişinău şi-a exprimat regretul în legătură cu tragicul accident, produs cu implicarea unei unităţi de transport de pe o rută municipală. Dorin Chirtoacă a menţionat că acest incident denotă atitudinea persoanelor responsabile de transportarea călătorilor, e vorba de administratorii, proprietarii şi şoferii de microbuze. „În goană după venit, se uită de fapt cel mai important lucru - asigurarea securităţii pasagerilor", a spus primarul municipiului Chişinău, afirmând că „situaţia nu mai poate fi tolerată, iar măsurile care vor fi întreprinse vor fi dure, dar necesare şi acestea vor fi în strictă concordanţă cu legea".
Dorin Chirtoacă a solicitat ca în microbuze să fie reinstalat rândul de scaune scos anterior, pasagerii să fie transportaţ doar pe scaune, şoferii urmează să oprească strict doar în staţii şi să fie angajaţi legal. De asemenea, măsurile primarului se referă la fumatul la volan, dar şi respectarea limitei de viteză.
Primarul general a subliniat că la discuţiile privind creşterea tarifelor se va reveni abia după ce vor fi respectate măsurile cerute de autorităţile locale.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău