Mesajul primarului general, Ion Ceban cu prilejul finalizării anului școlar 2019-2020

   2986

Astăzi se încheie un nou an școlar. 

Din păcate, mai trist decât de obicei, fără careuri solemne şi fără ultimul sunet de clopoțel pentru absolvenți.

Pentru toţi ultimele luni au fost complicate, din cauza pandemiei Covid - 19, care ne-a ţinut la distanţă. Totuşi, cel mai greu v-a fost vouă, dragi elevi şi cadre didactice, care, cu mari eforturi, prin diverse metode, ați continuat să faceți lecții.

Împreună am reuşit să ne mobilizăm şi să lansăm în premieră, proiectul inedit educatieonline.md (http://educatieonline.md), platformă care va fi în continuare completată şi îmbunătățită. 

Sper ca la toamnă să revină lucrurile la normal, iar procesul educaţional să decurgă în mod obişnuit, cu elevi în bănci şi dascăli dornici de a-și revedea discipolii.

O vacanță frumoasă vă doresc, cu experienţe interesante şi utile!

Aveţi grijă de sănătate, pentru a ne putea vedea plini de entuziasm la toamnă!

 

Cu respect,

 

Ion Ceban,

 Primar General al municipiului Chișinău