Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Astăzi este Ziua Mondială a Sănătăţii. În fiecare an subiectele acestui eveniment sunt diferite şi reflectă un domeniu prioritar ce prezintă motive de îngrijorare pentru Organizația Mondială a Sănătății.
În acest an, ne dăm seama odată în plus despre prioritatea acestui domeniu per general, astfel că este de datoria noastră, acum și pe viitor, de a atrage o mai mare atenție la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea sistemului de sănătate, atât în lume, cât și în Republica Moldova.
Mă refer la acțiunile factorilor de decizie, medici, farmacişti, pacienţi, întru mobilizarea la acţiuni comune pentru viitor.
În această situație de grea încercare pentru toată omenirea, ne dăm seama că acest domeniu trebuie să fie unul prioritar, altfel riscurile sunt majore, iar pomenindu-ne în fața acestora suntem neputincioși.
Mulțumesc din suflet și mă închin în fața cadrelor medicale și acelor care sunt astăzi în prima linie și se supun riscului cu propria viață, salvând oameni.
Noi facem tot posibilul pentru a vă susține în continuare!