Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Monitorizarea situației de pe șantierele de reabilitare a obiectivelor municipale

   2181

Primăria municipiului Chișinău informează că pe parcursul săptămânii curente vor fi inspectate obiectivele municipale aflate în proces de construcție sau renovare. Astfel, pe adresele unde sunt atestate tergiversări privind executarea lucrărilor, proiectele vor fi supuse expertizei. Despre aceasta a anunțat viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, luni în cadrul ședinței operative a Primăriei.   

Edilul a solicitat pretorilor de sectoare și managerilor municipali să își asume o mai mare responsabilitate pentru executarea calitativă a proiectelor inițiate sau cele în curs de finalizare. „Suntem sesizați periodic de către cetățeni despre situația de pe șantiere. Astfel, cei responsabili urmează să verifice în permanență stadiul lucrărilor și să dispună salubrizarea teritoriilor obiectivelor aflate în renovare, precum și teritoriile din preajma acestora", a declarat viceprimarul.

Totodată, Ilie Ceban a menționat despre necesitatea securizării șantierelor, în contextul anunțării ploilor, astfel ca să nu fie deteriorate zonele recent amenajate sau materialele de construcție.

De asemenea, viceprimarul a cerut să fie verificate și monitorizate șantierele agenților economici din capitală, iar aceștia din urmă să fie atenționați despre securizarea depozitelor de materiale și respectarea cadrului legal, în caz contrar vor fi aplicate sancțiuni. „Nu mai putem tolera astfel de lucruri, când stau mormane de nisip și pietriș împrăștiat în preajma șantierelor, după care serviciile municipale trebuie să salubrizeze curțile de blocuri, străzi și trotuare, în urma ploilor", a menționat Ilie Ceban.