Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Monitorizarea situației epidemiologice în instituțiile de învățământ primar și secundar din capitală

   1995

Viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a conovcat o ședință de lucru cu managerii instituțiilor de învățământ primar și secundar, ciclul I și II din municipiul Chișinău, referitor la situația epidemiologică atestată în instituțiile educaționale.

Astfel, în cadrul ședinței, participanții au informat despre: situația epidemiologică la zi din instituțiile de învățământ primar și secundar din capitală; organizarea activităților pentru recuperarea lecțiilor din perioada de vacanță suplimentară; prezentarea proiectului de ordin al MECC „Cu privire la aprobarea normelor de personal din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal"; înscrierea copiilor în clasa I pentru anul de studii 2021-2022.

Totodată, reprezentanții Direcției generale educație, tineret și sport (DGETS) au prezentat informații despre rezultatele monitorizării procesului educațional din instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclul I și II din municipiul Chișinău.

În cele 150 de instituții de învățământ se atestă următoarea situație:

  • numărul elevilor ce învață cu participare fizică - 42 879;
  • numărul elevilor ce învață online - 42 844;
  • numărul elevilor ce învață cu participare parțial fizică (sunt alternate zile cu participare fizică cu cele la distanță) - 16 831;
  • numărul elevilor ce sunt în afara procesului educațional - 377 (dintre care: 363 - lipsa tehnicii de calcul / internet; 12 - bolnavi; 2 - abandon școlar).

În același context, Angela Cutasevici a menționat că pentru stabili atitudinea părinților privind organizarea în continuare a procesului educațional, ca urmare evoluției situației epidemiologice, DGETS urmează să aplice un chestionar care va fi completat de către părinții elevilor din instituțiile de învățământ primar și secundar din municipiul Chișinău.

De asemenea, conform prevederilor ordinului DGETS nr.666 din 01.09.2020 „Cu privire la școlarizarea elevilor în anul de studii 2020-2021", secția management preuniversitar monitorizează activitatea echipelor manageriale în vederea asigurării școlarizării minorilor.

Astfel, numărul total de elevi școlarizați la nivel de municipiu la data de 16 martie 2021, după vacanța de primăvară, este de 92 630.  

Conform datelor furnizate de instituțiile de învățământ primar și secundar privind frecvența în data de 16.03.21, numărul total de elevi absenți: 3639 elevi, ceea ce constituie 3,93 %. Pentru clasele I - IV - 1710 elevi.