Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Chişinău a găzduit astăzi ceremonia de înmânare a Premiilor municipale pentru Tineret pentru anul 2011. Acţiunea a fost organizată de Direcţia generală Educaţie, Tineret şi Sport, iar laureaţii Concursului, pe domeniile: ştiinţă, tehnică, literatură şi artă, s-au ales cu premii băneşti şi diplome, înmânate de către primarul general, Dorin Chirtoacă.
La compartimentul „Ştiinţă şi Tehnică", de premii municipale s-au învrednicit: Oleg Palamarciuc - USM (ştiinţă/chimie); Andrei Ştirbu - Universitatea Agrară de Stat din Moldova (ştiinţă/viticultură), Sergiu Vămăşescu - Universitatea Agrară de Stat din Moldova (ştiinţă/pomicultură); Oleg Ciobanu, Radu Ciobanu, Iulian Malcoci, Radu Crudu şi Marian Guţu - Universitatea Tehnică din Moldova (ştiinţă şi tehnică).
În domeniul „Literaturii, publicisticii şi artelor plastice", laureaţi au devenit: Svetlana Panţa (publicistică), Silvia Goteanschi (literatură), Victoria Rocaciuc (arte plastice).
La compartimentul „Arte" (arta muzicală, arta teatrală), de premii municipale s-au învrednicit: Denis Ceausov (dirijor, conducătorul corului „Cantemus"), Elena Demirgean (canto academic), Marian Ungur şi Anastasia Lazarencu (compoziţie); Mihai Zubcu, Denis Dumitru şi Ana Antir (actorie).
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, le-a urat laureaţilor premiilor pentru tineret să nu se oprească la cele obţinute, ci să tindă la rezultate şi mai bune, pentru că municipiul, dar şi întreaga republică, are nevoie în continuare de exemple de succes. Edilul-şef a promis că pe viitor, vizavi de domeniul educaţiei, tineretului şi sportului, municipalitatea va avea un program din ce în ce mai ambiţios (în acest sens fiind începută instalarea ministadioanelor de fotbal, a locurilor de joacă pentru copii, a terenurilor de fitness în aer liber, competiţii la diverse genuri de sport etc.).
Cei 10 laureaţi ai premiilor municipale pentru tineret s-au învrednicit de medalii, diplome de merit şi premii băneşti, a câte 5 mii lei, din partea Primăriei Chişinău.
Premiile municipale în domeniul tineretului sunt oferite anual, din 1996.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău