Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Diferenţa de volum a consumului de apă de la contorul de la branşament şi cele din apartamente trebuie împărţită consumatorilor din municipiul Chişinău, astfel ca regiile „Apă Canal Chişinău" şi „Termocom" să evite falimentarea. La acestă concluzie au ajuns astăzi reprezentanţii municipalităţii, în comun cu experţi în domeniul serviciului de apă şi profesori universitari de profil din R. Moldova şi România, consilieri municipali şi gestionari ai fondului locativ din capitală, care au asistat la o prezentare a procesului de formare a diferenţei de volum a apei consumate de cetăţeni.
Specialiştii au demonstrat că diferenţa de consum apare din cauza că apometrele individuale nu înregistrează foarte exact volumul de apă intrat în instalaţiile din apartament, în comparaţie cu aparatul de la branşament, care are o precizie mai înaltă.
Experţii susţin că cele 20-30% diferenţă a consumului de apă din fiecare bloc, înregistrat de contorul de branşament şi contoarele individuale trebuie repartizate consumatorilor, spre a fi plătită. Astfel se practică în toate statele lumii, în afară de R. Moldova, a menţionat Felix Stroe, directorul general al „RAJA" Constanţa, cea mai mare regie de apă din România. În statul vecin acestă situaţie a fost depăşită după adoptarea unei legi privind achitarea diferenţei de volum pe baza unei repartiţii stabilite de gestionarii fondului locativ, a mai spus directorul „RAJA" Constanţa.
La rândul său, primarul general, Dorin Chirtoacă, a precizat că circa 20 la sută din consumatorii casnici din municipiu, de 4-5 ani deja achită diferenţa de volum a apei consumate formată între citirea indicilor contorului de la branşament şi cele indivduale. Şi aşa trebuie să procedeze toţi consumatorii casnici. Potrivit primarului, contoarele de apartament nu trebuie schimbate, decât dacă acesta este decis de asociaţiile de locatari. Dorin Chirtoacă a amintit şi de altă posibilitate în acest caz: creşterea tarifului la apa potabilă de la 9 la 15 lei, şi punerea în sarcina SA „Apă Canal" procurarea şi instalare a de contoare cu precizie înaltă în toate apartamentele. Însă acesta ar fi o povară mai mare pentru cetăţeni, ceea ce nu este de dorit.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău