Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Chișinăul, alături de orașe din 8 țări: Portugalia, Serbia, Croația Georgia, Tadjikistan, Somalia și Liban va dezvolta proiecte urbane care vor viza energia curată. O inițiativă în acest sens a fost lansată cu scopul de a interconectarea administrațiile locale, în vederea producerii energiei curate și finanțării proiectelor de mediu, precum și implicarea cetățenilor în acest proces.
Astfel, reprezentanții municipalităților din țările vizate, reuniți în cadrul Forului „Solar Cities", desfășurat în perioada 18-19 martie a.c., la Lisabona, Portugalia, au adoptat acordul Solar Mayors Charter, o declarație internațională a primarilor care promovează valorificarea energiei solare în mediul urban.
În discursul său, primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a menționat că municipiul Chișinău a inițiat deja proiecte cu utilizarea surselor regenerabile, iar experiența statelor partenere va servi drept exemplu pentru societatea noastră. Edilul -șef a mai declarat că dezvoltarea orașelor lumii și colaborarea în scopul utilizării surselor regenerabile de energie va avea impact asupra mediului înconjurător, iar astfel de inițiative conduc la îmbunătățirea situației în domeniile: educație, sănătate, transport, precum și la inovare și dezvoltarea comunității.
„Pentru ca orașul Chișinău să aibă o dezvoltare durabilă este necesar ca toți actorii societății trebuie să dea dovadă de implicare: guvern, mediul academic, business, cercetătorii, industria și cetățenii. În calitate de primar, am datoria să-i ajut pe oameni să înțeleagă importanța utilizării surselor de energie curată", a precizat Ruslan Codreanu.
La evenimentul din Lisabona au participat primari, activiști civici și reprezentanți ai platformelor de finanțare participativă a energiei din Republica Moldova, Georgia, Tadjikistan, dar și Somalia, Liban Serbia, Croația și Portugalia. Inițiativa Solar Mayors Charter este gestionată de PNUD Moldova, în parteneriat cu Citizenergy și Energy Cities. Proiectul este cofinanțat de Fondul Global pentru Inovații al PNUD.
Menționăm că în prezent, Primăria municipiului Chișinău are mai multe proiecte de dezvoltare urbană sustenabilă, în colaborare cu PNUD Moldova. În cadrul acestui parteneriat, la sfârșitul primăverii, în Capitală vor fi instalați doi arbori solari. Un alt proiect se referă la amenajarea a 25 de bănci printate 3D, pe aleea Mircea cel Bătrân. Totodată, cu suportul PNUD Moldova, la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco" va fi instalat un sistem fotovoltaic de alimentare cu energie electrică.
De asemenea, în cadrul platformei „Green City Lab" sunt lansate inițiative ecologice pentru oraș. În curând la Chișinău vor fi instalate dispozitive de măsurare a calității aerului pentru a identifica cele mai poluate zone din Capitală.