Pagina oficială a Municipiului Chișinău

O delegație de la Primăria Chișinău în vizită la Hunedoara, De Ziua Culturii Naționale

   1668

În perioada 14-16 ianuarie 2023, o delegație de la Primăria Municipiului Chișinău a vizitat orașul Hunedoara, la invitația Consiliului Județean, iar ansamblul etnofolcloric „Plăieșii”, conducător artistic – Nicolae Gribincea, a evoluat pe scena Casei de Cultură Hunedoara, în cadrul unui spectacol folcloric extraordinar de Ziua Culturii Naționale, organizat de Centrul de Cultură și Artă Hunedoara.

Artiștii de la Chișinău au evoluat pe aceeași scenă cu Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” din Deva, soliști din Ardeal, Banat și Oltenia.

Delegația de la Chișinău, din care au făcut parte: Sinilga Școlnic, Pretorul de Ciocana, Dumitru Ceban, șef–adjunct al Direcției Generale Mobilitate Urbană, Vasile Banaru, șef-adjunct al Direcției asistență juridică, reprezentanți ai Direcției relații externe, au avut o întrevedere cu reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara, unde s-a discutat despre noi proiecte comune cu Chișinăul și schimb de experiență între cele 2 administrații publice locale, precum și agrearea perspectivei de semnare a unui acord de înfrățire.

De asemenea, delegația de la Chișinău a vizitat compania pe domeniul de infrastructură rutieră din municipiul Hunedoara, iar reprezentanții acestei entități edilitare și-au exprimat interesul de a oferi susținere tehnică întreprinderilor municipale din Chișinău, în scopul sporirii capacităților de execuție a lucrărilor de construcții bazate pe calitate de nivel european.

E de menționat că în luna februarie 2022, a fost semnată scrisoarea de intenție privind încheierea unui Acord de cooperare între municipiul Chișinău și Județul Hunedoara. Semnarea acestui Acord va facilita conlucrarea pe mai multe domenii de interes reciproc, precum economie, comerț, promovarea turismului, educație, cultură și arte.