O nouă donație de aparataje medicale pentru spitalele municipale

   2509

Primăria municipiului Chișinău informează că instituțiile medico-sanitare publice din capitală implicate în tratarea bolnavilor cu COVID-19, beneficiază în continuare de susținere prin donație de echipamente medicale din partea organizațiilor și a agenților economici, care răspund apelului de solidarizare lansat de autoritățile publice locale.

Astfel, miercuri, 21 octombrie 2020, Rotary Club Chișinău, împreună cu reprezentanțele de voluntariat Rotary: Arad, Alexandria, Iasi 2000, Brașov „Kronstadt", București „Cișmigiu", Giurgiu „Danubius", Craiova, Rotary Club Covington (USA), Billericay Mayflower Rotary Club (Marea Britanie) au venit cu o donație pentru Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail", sub formă de aparataj medical, necesare pentru bolnavii de Covid-19 aflaţi în stare gravă. Lotul conține două aparate de ventilare de tip Philips A 40, pentru secțiile de reanimare.

Acțiunea de donare a aparatelor de ventilare a fost posibila gratie proiectului Global Grant „End Covid-19", fapt pentru care Primăria Chișinău mulțumește tuturor celor care s-au alăturat inițiativei municipalității, în această perioadă complicată pentru societatea noastră.

Amintim că situația privind infecția COVID-19 pe teritoriul municipiului rămâne în continuare alarmantă, iar în baza indicatorilor referitor la morbiditatea prin COVID-19, este menținut gradul de alertă în sănătate COD ROȘU.