Livrarea agentului termic în instituțiile educaționale municipale
Primarul general, Ion Ceban, a convocat astăzi o ședință de lucru cu responsabilii din cadrul Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare și experții din Rusia, care lucrează la elaborarea Strategiei de dezvoltare a municipiului Chișinău.
În cadrul întrevederii în format on-line, experții ruși au prezentat autorităților dosarul ce conține documentația privind situația la zi din municipiul Chișinău.
Astfel, echipa de specialiști din Federația Rusă a analizat rezultatele chestionarului online efectuat în rândul chișinăuienilor la care au participat 2500 de respondenți, precum și rezultatele interviurilor efectuate cu 40 de experți din diverse domenii de activitate de pe teritoriul municipiului.
De asemenea, au fost prezentate primele scenarii de dezvoltare a teritoriului capitalei, propuneri care urmează a fi discutate și de către grupurile tehnice de lucru, în cadrul comisiei de supraveghere pentru elaborarea Strategiei și consultate pe larg cu diverse grupuri din comunitate.
Amintim că la sfârșitul lunii septembrie, o echipă formată din membrii Asociației „Masterʼs Plan" din Moscova s-au aflat la Chișinău pentru consultarea autorităților locale în elaborarea Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău și a Planului Urbanistic General.