Potențialul turistic al Primăriei Chișinău prezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Varșovia
Primăria Municipiului Chișinău informează că în vara anului 2023, în capitală vor fi deschise 14 tabere cu sejur de zi pentru elevii din municipiu, precum și 3 tabere constante. De asemenea, vor fi organizate tabere în cadrul instituțiilor extrașcolare, inclusiv în școlile cu profil sportiv.
În total, peste 9 mii de copii se vor odihni în tabere în vara curentă, iar în acest scop, din bugetul municipal au fost alocați peste 33 milioane de lei.
Informații la acest subiect au fost prezentate de Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției Generale Educație, tineret și Sport, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni.
Odihna în taberele cu sejur de zi va fi organizată în perioada 05-23 iunie 2023 și doar o singură instituție, Liceul Teoretic „M. Sadoveanu” va avea și schimbul II (26.06-14.07.2023).
Părinții vor achita doar 20% din costul biletelor, iar restul sumei va fi acoperit din sursele bugetului municipal. De asemenea, un anumit număr de bilele în tabără vor fi achitate integral de Primărie, pentru copiii care provin din familii social vulnerabile.
În context, Primarul General, Ion Ceban, a solicitat distribuirea la maximum a informației despre activitatea taberelor de vară pentru elevi, pentru ca cetățenii capitalei să cunoască despre serviciile oferite de autoritățile publice locale.
Informații suplimentare despre odihna copiilor în taberele din municipiul Chișinău pot fi accesate pe pagina web oficială a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport – chisinauedu.md.