Convocarea ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău
Primăria Municipiului Chișinău informează că Î.M. Regia „Autosalubritate”, marchează astăzi, 5 februarie 2024, 79 de ani de activitate.
Colectivul Regiei a fost felicitat luni, în cadrul ședinței operative săptămânale, de către viceprimarul Ilie Ceban. Responsabilul municipal a ținut să remarce că întreprinderea este una de importanță strategică pentru capitală, asigurând evacuarea deșeurilor menajere de pe teritoriul urbei.
Potrivit viceprimarului, municipalitatea a investit sute de milioane de lei la Î.M. Regia „Autosalubritate”, fiind modernizat parcul rulant, respectiv au fost achiziționate autospeciale noi pentru evacuarea deșeurilor. De asemenea, au fost făcute investiții importante pentru modernizarea poligonului municipal de la Țînțăreni și pentru conservarea gunoiștii temporare din sectorul Ciocana.
Ilie Ceban a felicitat întregul colectiv cu ocazia aniversării întreprinderii și a mulțumit pentru munca lor, deloc ușoară, pentru asigurarea curățeniei în oraș.
De cca 8 decenii, operatorul municipal de salubritate asigură evacuarea deșeurilor de la platformele de stocare a deșeurilor din Municipiul Chișinău și unele suburbii.
Istoria Întreprinderii începe în anul 1945, după ce la ordinul Comisariatului popular de servicii comunale al RSSM, a fost creată entitatea „Sanocistca”, fiind angajați doar 40 de muncitori. Pe atunci, gunoiul era colectat manual în butoaie de lemn și evacuat cu ajutorul a 14 căruțe trase de cai, la periferiile orașului.
Acum procesul este modern, iar în ultimii ani municipalitatea a făcut investiții substanțiale în acest domeniu. Deșeurile de la toate platformele de stocare din Chișinău sunt evacuate cu ajutorul a 98 de autospeciale dintre care 44 achiziționate anul trecut.
Tot gunoiul menajer din municipiul Chișinău este transportat la uzina de sortare, pentru selectarea fracției reciclabile în scopul revalorificării, iar cele biodegradabile sunt depozitate la poligonul de la Țînțăreni.
Î.M. Regia „Autosalubritate” este antrenată într-un proces continuu de dezvoltare și modernizare, iar activitatea întreprinderii este marcată de progrese de anvergură, grație Proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, care reprezintă un bun exemplu pe țară și unul de importanță la nivel național, menit să modernizeze întregul sistem de gestionare a deșeurilor din capitală.
Modernizarea procesului gestionării deșeurilor municipale va continua și în anul curent prin implementarea proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”. Pentru următoarea perioadă, Î.M. Regia „Autosalubritate”, împreună cu municipalitatea, partenerii locali și internaționali va participa activ la identificarea și implementarea celor mai bune soluții pentru reciclarea deșeurilor municipale.
Proiectul „Deșeuri Solide Chișinău” este finanțat de Primăria Municipiului Chișinău, BERD, BEI și E5P.