Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău anunţă lansarea serviciului on-line de verificare a listelor electorale întocmite pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010.
Cetăţenii cu drept de vot, care au înregistrare (viză de domiciliu sau reşedinţă) în Chişinău, pot verifica dacă au fost incluşi în lista alegătorilor, accesând rubrica „Verifică lista electorală!". Pentru verificare, se va selecta în fereastra de dialog sectorul de reşedinţă şi numărul buletinului de identitate.
Dacă recent aţi schimbat viza de domiciliu, buletinul de identitate sau alte date personale, puteţi solicita modificarea acestora în listele electorale, completând on-line un formular.
Alegătorii care nu cunosc adresa secţiei unde vor vota în ziua alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2010, pot consulta rubrica „Află unde să votezi!". Selectând sectorul şi adresa domiciliului, cetăţenii vor determina numărul secţiei de votare, localul, adresa şi numărul de telefon al Biroului electoral.
Datele vor putea fi consultate on-line până la 22 noiembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea de a opera modificări şi completări în listele electorale.
De la 08 noiembrie 2010, alegătorii pot verifica listele la sediile birourilor electorale şi preturilor de sector.
Acest proiect, iniţiat în anul 2009, este realizat de către Primăria municipiului Chişinău, în colaborare cu Pretura sectorului Centru şi cu susţinerea Fundaţiei Soros Moldova şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova*.
*Fundaţia Soros Moldova şi PNUD Moldova nu sunt responsabile de informaţia plasată pe site.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun.Chişinău