Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 1 mai - 30 noiembrie 2021, în sectoarele capitalei vor fi organizate târguri de weekend cu produse agricole autohtone. O dispoziție în acest sens a fost semnată de Primarul General, Ion Ceban.
Preturile de sector, desemnate responsabile de organizarea iarmaroacelor, vor elibera permise de acces persoanelor juridice, fizice și producătorilor casnici, înregistrați în modul stabilit, pentru comercializarea produselor agricole autohtone, producție proprie, la tarabă sau din automagazin.
Atât comercianții cât și vizitatorii iarmaroacelor agricole, vor respecta măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19.
Amplasamentele stabilite pentru desfășurarea comerțului sezonier în cadrul târgurilor de weekend cu produse agricole autohtone, în sectoarele municipiului Chișinău:
Sectorul Botanica: bd. Traian, 22, str. Butucului, șos. Muncești 598-600;
Sectorul Buiucani: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 202, Calea Ieșilor 11/4, str. Codrilor, 16;
Sectorul Râșcani: str. Andrei Doga, 35, str. Miron Costin (vizavi de nr. 13/1), lângă scuar, str. Kiev, 7, str. Nicolae Dimo, 11, Calea Orheiului 109/2;
Sectorul Ciocana: str. Alecu Russo 61/1-63/1, str. Maria Drăgan 28, bd. Mircea cel Bătrân 8, bd. Mircea cel Bătrân 23.