Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Pachete cu produse alimentare din partea Societății Crucea Roşie Moldova, pentru beneficiarii serviciului de asistență socială

   2266

Primăria Chișinău informează că 300 de beneficiari ai serviciului de asistenţă socială din municipiul Chişinău, au primit pachete cu produse alimentare din partea Societății Crucea Roşie Moldova, cu suportul financiar oferit de Crucea Roşie din Norvegia.

Astfel, pe parcursul săptămâni curente, în cele 5 sectoare ale capitalei au fost distribuite câte 60 de pachete persoanelor nevoiașe. Acestea conțin produse alimentare cum ar fi făină, ulei, zahăr, hrișcă, mazăre, orez și conserve din carne.

Beneficiarii au fost selectaţi de către Direcţia generală asistenţă socială şi sănătate şi reprezintă persoane din categorii social-vulnerabile: mamele solitare, persoanele cu necesități speciale şi cele singuratice, precum şi familiile cu mulţi copii.

Primarul General, Ion Ceban, a mulţumit Societății Crucea Roşie din Moldova, pentru sprijinul constant oferit familiilor social-defavorizate, aflate în dificultate, inclusiv pentru suportul oferit municipalității în perioada pandemică de COVID-19.

E de menționat că Primăria Chișinău acordă lunar, celor 1200 de persoane social defavorizate din municipiul Chişinău, beneficiare ale serviciului de alimentare cu prânzuri, pachete cu produse alimentare. Măsura impusă de Direcția generală asistență socială și sănătate de a oferi produse alimentare în schimbul prânzurilor, este dictată de situaţia pandemică prin COVID-19.