Suspendarea parțială a traficului rutier pe bd. Decebal, prima bandă, tronson bd. Dacia – str. Constantin Brâncuși (partea impară)
Municipalitatea va majora capitalul statutar al Î.M. „Parcul Urban de Autobuze" (PUA) în scopul achiziționării autobuzelor cu parcurs. Măsura luată de autoritățile locale este necesară pentru a îmbunătăți situația privind deservirea populației din mun. Chișinău, cu transport public, în special a localităților suburbane, în condițiile restricțiilor impuse de măsurile de prevenire a pandemiei de COVID-19.
O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi cu votul majorității aleșilor locali, în cadrul ședinței Consiliul municipal Chișinău.
Astfel, capitalul statutar al PUA va fi majorat cu 50 mil. de lei, din contul surselor financiare aprobate în bugetul municipal pentru anul 2021, pentru a avea posibilitatea procurării autobuzelor de diferite capacități, după examinarea ofertelor parvenite, precum și asigurarea deservirii rutelor existente cu autobuze.
De asemenea, Î.M. „Parcul Urban de Autobuze" va putea contracta și achiziționa autobuze cu parcurs prin negociere directă.
Primarul General, Ion Ceban, a salutat decizia CMC, care de fapt vine să confirme rezultatele sondajului realizat recent de Primăria Chișinău, precum și în baza analizei situației existente, că este o necesitate urgentă de a completa parcul rulant al PUA, învechit la moment în proporție de 80%, cu autobuze apte de exploatare.
Totodată, edilul capitalei a menționat că municipalitatea a lansat repetat concursul privind procurarea celor 100 de autobuze noi poate fi de lungă durată, reieșind din rezultatele primei licitații, iar în prezent PUA asigură cu greu numărul de autobuze la linie.
E de menționat că Grupul de lucru creat prin decizia Consiliului municipal Chișinău nr.5/1 din 10.03.2020, va monitoriza procedura de procurare a autobuzelor cu parcurs de către Î.M. „Parcul Urban de Autobuze".
În prezent pentru a asigura necesitățile de transportare a pasagerilor municipalitatea are nevoie de circa 300 unități de autobuze.