Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Participanţii Festivalului Internaţional de dans popular pentru copii au vizitat Primăria Chişinăului

   2518

Primarul general Dorin Chirtoacă i-a primit astăzi pe reprezentanţii colectivelor artistice, care participă la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de dans popular al copiilor. Şeful administraţiei municipale le-a înmânat tuturor colectivelor diplome de excelenţă şi câte un cadou, cu prilejul Hramului Chişinăului.

În cuvântul său de felicitare, primarul general le-a urat copiilor succese în concurs, menţionând că participarea lor la Festival le dă posibilitatea să participe şi la Sărbătoarea „Hramul Chişinăului". Potrivit lui Dorin Chirtoacă, festivalul e şi un bun prilej pentru participanţi de a face schimburi de experienţă între instituţiile de profil, dar şi pentru copii de a-şi face noi prieteni. Primarul capitalei le-a urat tinerilor să meargă şi mai departe pe această cale a dansului şi să transmită viitoarelor generaţii talentul şi dragostea de tradiţia naţională, subliniind că folclorul e cea mai sacră moştenire a unui neam.

La ediţia curentă a Festivalului de dans popular pentru copii participă 17 colective, care reprezintă 9 ţări, printre care România, Ucraina, Federaţia Rusă, Belarus, Polonia, Lituania, Kazahstan, Turcia şi Republica Moldova.

Festivalul este organizat de Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău.

Ediţia actuală a Festivalulului internaţional de dans popular pentru copii se va încheia de Hramul Chişinăului, când urmează să aibă loc Gala laureaţilor, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

           Direcţia Relaţii Publice a                                 12.10.2007

           Primăriei mun. Chişinău