Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Persoanele care nu vor respecta curăţenia în municipiul Chişinău vor fi sancţionate administrativ

   7665

Pentru nerespectarea regulilor de menţinere a curăţeniei pe teritoriul municipiului Chişinău, poliţia municipală va sancţiona administrativ persoanele fizice şi juridice.

Ca urmare a modificărilor operate la sfîrşitul anului trecut în Codul Contravenţional al R.M la art.181 „Cu privire la încălcarea regulilor de asigurare a curăţeniei în localităţile urbane şi rurale", inspectorii de sector vor putea intocmi procese verbale persoanelor fizice şi juridice, care vor fi remise comisiilor administrative din cadrul preturilor de sector.

Potrivit lui Silviu Muşuc, şeful poliţiei municipale, de la începutul anului curent au fost întocmite mai multe procese verbale pentru încălcarea legislaţiei privind curăţenia, care au fost remise în comisiile administrative.

Conform prevederilor codului contravenţional, încălcarea regulilor de asigurare a curaţeniei în localităţile urbane şi rurale se sancţionează cu amendă de la 20 la 40 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 ore. Persoanelor juridice le va fi aplicată o amendă de 50 la 100 de unităţi convenţionale.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău