Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În cadrul şedinţei operative de la Primărie, a fost examinată situaţia epidemiologică din municipiul Chişinău provocată de gripa A(H1N1). Potrivit Luminiţei Suveică, director interimar al Direcţiei municipale a sănătăţii, începând cu 6 noiembrie a.c., instituţiile medico-sanitare publice din capitală activează în regim de carantină, iar din 8 noiembrie 2009, a fost stabilit program non-stop pentru conducătorii instituţiilor medicale.
De asemenea, s-a decis extinderea numărului spitalelor unde se va acorda asistenţă medicală populaţiei municipiului Chişinău. Persoanele infectate cu gripă pandemică sunt internate la Spitalul de boli infecţioase „Toma Ciorbă”, Spitalul municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, Spitalul pentru copii nr. 1 şi Spitalul Ministerului Sănătăţii. În acest sens a fost amenajată şi o secţie în cadrul Maternităţii municipale nr. 2. De asemenea, a fost reprofilată o secţie la Spitalul ÎS „Căile Ferate ale Moldovei”. În caz de epidemie, vor fi deschise suplimentar secţii în Spitalul pentru copii „V. Ignatenco”, în Spitalul Clinic Republican şi Spitalul narcologic şi dermatoveneorologic din Chişinău.
Luminiţa Suveică a informat că medicii de familie vor consulta la domiciliu persoanele cu simptome de gripă. De asemenea, se va aplica tratamentul la domiciliu a formelor uşoare de boală, sub supravegherea medicului de familie, care va distribui şi preparate antivirale acestor pacienţi. Instituţiile de învăţământ sunt în vacanţă, iar în grădiniţe accesul este interzis persoanelor străine. Dimineaţa copiilor li se va măsura temperatura, iar părinii au fost rugaţi să predea copii direct în grupe.
La rândul său, Iurie Pânzaru, medic-şef sanitar de stat al municipiului Chişinău, a relatat că Guvernul R. Moldova a procurat un lot de 200 mii doze de preparat Tamiflu, pentru tratamentul bolnavilor de gripă A (H1N1). Medicamentele vor ajunge în ţară la mijlocul săptămânii curente. Pacienţii vor fi trataţi gratis, din contul Asigurărilor Obligatorii de Asistenţă Medicală. Pânzaru a mai spus că potrivit experţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la moment se atestă o creştere a numărului celor infectaţi cu noul tip de gripă în toate ţările lumii.
Până acum, în municipiul Chişinău au fost înregistrate 153 de cazuri de infecţie cu gripă A(H1N1), iar la nivelul republicii 301 de îmbolnăviri.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău