Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Din momentul lansării și până în prezent aplicația on-line a fost accesată de peste 21300 de ori. În rezultatul verificării, cetățenii cunosc dacă au fost înscriși pe listele electorale la secțiile de votare, unde urmează să voteze în ziua alegerilor parlamentare din 28 noiembrie curent. Iar în cazul în care răspunsul este negativ, alegătorul poate expedia Formularul cu toate datele necesare pentru includere în listă sau actualizarea informației.
Astfel, din cele peste 3500 de documente unice verificate, cele mai multe au fost înregistrate în sectorului Botanica (895) şi sectorul Râșcani (840). 350 de persoane au solicitat, prin intermediul Formularului on-line, includerea pe lista electorală sau corectarea datelor. Iar peste 1800 de alegători au precizat adresa localului de votare la rubrica ”Află unde să votezi!”.
Menţionăm că toate solicitările sunt procesate în timp de 2 zile şi modificările respective se operează în listele electorale. Astfel, accesând repetat programul, alegătorii pot verifica dacă sunt în listele electorale.
Cetăţenii cu drept de vot care au depus la preturile de sector o declaraţie de şedere, de asemenea, pot verifica dacă au fost incluşi în listele de bază. Amintim că declaraţia de şedere este un document de unică aplicare. Prin urmare, cererile depuse pentru referendumul din 05.09.2010 nu mai sunt valabile, iar pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 termenul de depunere a declaraţiilor a expirat la data de 28.10.2010.
Pe site găsiți răspunsuri şi la alte întrebări în legătură cu desfășurarea alegerilor parlamentare și procedura de vot. Cetățenii care nu acces la Internet, pot verifica listele prin intermediul Serviciului hot-line al Primăriei, la numerele de telefon 201 708 sau 201 709. Amintim că operarea modificărilor în liste este posibilă până la data de 22 noiembrie 2010.
Nu ezitați să efectuați verificarea acum!
Direcţia relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău