Poziția Primăriei Chișinău referitor la falsul despre sunete de sirene în capitală

   1544

Primăria Municipiului Chișinău califică drept acuzație gravă faptul privind răspândirea informațiilor false din partea unor deputați din Parlament, despre sunete de sirene pe teritoriul orașului. Acest subiect a apărut prima dată în surse mass media.

De asemenea, municipalitatea respinge acuzațiile făcute la adresa preturilor de sector, care în prezent au alte preocupări: de a gestiona în continuare problema refugiaților. Acum responsabilii din preturi identifică spații noi pentru amplasarea celor sosiți din Ucraina. De asemenea, funcționarii sunt în căutare de locuri, de plăpumi, saltele, perne și alte lucruri necesare pentru cei care au venit la noi ca să se salveze de război. 

Totodată, amintim că, conform statutului lor, membrii Parlamentului dispun de pârghii în vederea identificării surselor acestor informații false. 

Sirenele nu sunt pornite sau oprite de Primărie. Acestea sunt gestionate de către autoritatea națională pentru situații de urgență.