Pagina oficială a Municipiului Chișinău

(Video) Poziția Primăriei Chișinău referitor la problema invocată de proprietarii de apartamente în complexul locativ din str. Al. cel Bun 115

   1964

Primăria Municipiului Chișinău informează că un grup de persoane, prejudiciate în urma construcției neautorizate a complexului locativ de pe str. Alexandru cel Bun 115, au protestat luni dimineață în fața sediului municipalității, precum și în interior.

Grupul de cetățeni a fost trimis pentru a cere dreptate la Primărie, însă instituția nu poate emite acte pentru cazul dat, având în vedere că edificiile au fost ridicate în perioada anilor 2014-2015, iar din cele 3 blocuri de pe adresa nominalizată, 2 nu dispun de acte permisive – autorizație de construire.

Viceprimarul Ilie Ceban  a declarat că Primăria este gata să ajute oamenii, dar cu identificarea soluțiilor legale. „Nu putem să emitem acte pentru blocuri neautorizate, așa cum indică unii, construite aproape 10 ani în urmă, pentru că am putea fi acuzați de ilegalități”, a explicat viceprimarul.

Primăria Chișinău a expediat o solicitare către Parlament, (îndemnând și cetățenii păgubiți să procedeze în același fel), pentru ca legislativul să adopte derogări de la lege pe cazul enunțat, având în vedere că legislația în vigoare nu permite autorizarea blocurilor ridicate neautorizat.