Convocarea ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău
Primăria municipiului Chişinău informează că lucrările de reparație desfășurate pe parcursul anului 2019, în instituțiile de învățământ preuniversitar din capitală, precum și în cele de educație timpurie, sunt în stadiu avansat de realizare, de circa 99 %.
Astfel, pentru lucrările planificate în 252 de școli și grădinițe din capitală au fost alocate 66,7 milioane lei. Un raport în acest sens a fost prezentat luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de către Rodica Guțu, șef al Direcției generale educație, cultură, tineret și sport.
Aceste lucrări prevăd renovări axate pe 4 domenii prioritare: reparația, acoperișurilor, a blocurilor sanitare, rețele inginerești, reparații generale (cantine: cu sală de preparare a bucatelor și sală de servire, edificii (săli de festivități și săli de sport, grupe, dormitoare, spălătorii, coridoare, fațade, geamuri etc.).
- Reparații de categorie generală în cadrul instituțiilor de învățământ municipale și cele de educație timpurie din capitală sunt realizate în volum de 98,5 la sută: din 131 instituții planificate sunt îndeplinite lucrări în 129 instituții; urmează a fi realizate lucrări în 2 instituții (1,5%);
- reparația acoperișurilor - 83% realizare - din cele 24 instituții planificate, sunt îndeplinite lucrările în 20 instituții; urmează a fi realizate lucrări - 4 instituții (10,7%);
- reparația tehnicii sanitare și de termoficare - 94,9% - din cele 59 instituții planificate; urmează a fi realizate lucrări - 3 instituții (5,1%);
- reparația rețelelor electrice - 100% realizat - în 38 instituții planificate, 22 instituții sunt în proces de lucru (58%).
Toate categoriile de lucrări sunt preconizate de a fi finalizate până la data de 25.08.2019. Începând cu data de 1 septembrie a.c., toate instituţiile vor funcţiona conform Programului aprobat.
Fișiere