Potențialul turistic al Primăriei Chișinău prezentat la Expoziția Internațională de Turism de la Varșovia
Primăria municipiului Chișinău informează că autorizaţiile de construire şi amplasare a publicităţii exterioare şi autorizaţiile de construire şi amplasare a firmelor (inscripţii şi imagini exterioare) eliberate anterior de către Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare se prelungesc, după caz, până la 31.05.2020.
Măsura este aplicată în conformitate cu prevederile dispoziţiei viceprimarului municipiului Chişinău nr. 133-d din 20 martie 2020 „Cu privire la instituirea Grupului de lucru în vederea elaborării proiectelor de Regulamente privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de publicitate, reclamă şi afişaj în oraşul Chişinău".
În legătură cu situația epidemiologică și introducerea Stării de Urgență de către Parlamentul Republicii Moldova, în scopul limitării contactelor persoanelor fizice, Direcţia generală arhitectură urbanism şi relaţii funciare a suspendat audienţa cetăţenilor în cadrul DGAURF şi nu eliberează temporar autorizaţii agenţilor economici. Având în vedere că autorizaţiile în cauză determină baza activității în domeniul publicității exterioare, dar și interesele tuturor agenților economici care activează pe teritoriul oraşului Chişinău, informaţia referitor la prelungirea actelor permisive respective, pe perioada regimului de Stare de Urgență, va fi confirmată de către Direcţia generală arhitectură urbanism şi relaţii funciare, tel. de contact: (022) 22-35-75, (022) 22-26-13 sau pe adresa electronică a DGAURF: dgaurf@cmc.md.