Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Premiul municipal de merit, oferit în preajma Hramului oraşului Chişinău, a ajuns în acest an la ediţia a XX-a.
Cei care au obţinut rezultate remarcabile în diverse domenii, exemple de succes pentru alţi concetăţeni, au fost omagiaţi într-un cadru festiv.
De titlu de laureat al Premiului municipal de merit s-au învrednicit 187 de locuitori ai capitalei. Cei mai mulţi au fost elevi din învăţămîntul secundar general - 89 la număr. Aceştia au obţinut succese deosebite în procesul educaţional, inclusiv la olimpiade municipale şi republicane pe obiecte.
Sportul este un domeniu cu rezultate meritorii, fiind reprezentat la Gala Premiului municipal de merit de 40 de sportivi, atît consacraţi, cît şi începători, cei care aspiră la Olimp. Tot 40 de premii au fost înmînate şi pentru domeniul artei, ai căror exponenţi au obţinut performanţe artistice.
Printre cei premiaţi au fost şi 18 persoane în etate - cei care au argumentat că la orice vîrstă te poţi implica în viaţa comunităţii, că oricînd poţi contribui la promovarea valorilor general umane.
Premiul, care din anul 2013 s-a majorat de la 1000 la 1500 de lei, este oferit din bugetul municipal.