Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În contextul acumulării de date pentru elaborarea Planului de amenajare a teritoriului orașului Chișinău, specialiștii din Rusia care ajută echipa de la Primărie în acest proces, au consultat astăzi pretorii și specialiștii din serviciul arhitectură din sectoare asupra aspectelor de infrastructură.
În special, s-a solicitat enunțarea deficiențelor de mobilitate, pentru a asigura legătura dintre sectoare, zonele problematice la capitolul respectiv și soluții de redresare; identificarea spațiilor care ar putea fi transformate în parcuri/spații de recreere, punctele de atracție pentru locuitori și turiști. De asemenea, a fost solicitată poziția pretorilor privind identificarea zonelor rezidențiale unde pot fi construite blocuri noi în locul celor vechi, degradate; încadrarea întreprinderilor industriale în spațiul orașului sau cum ar putea fi extinse granițele urbei.
Echipa de specialiști din Federația Rusă se află la Chișinău în perioada: 1-8 februarie, a.c. și are pe agenda de lucru mai multe sesiuni de interviuri cu experți din diferite domenii, în scopul elaborării propunerilor de proiect, în cadrul celei de-a doua etape de lucru asupra Planului de amenajare a teritoriului.
Amintim că lucrul asupra elaborării Planului a început în luna iunie 2020, iar procesul prevede o documentare amplă asupra situației de fapt. Prima etapă a fost definitivată și constă în studii de fundamentare. Urmează a doua etapă cu propunerile de proiect.
Primarul General, Ion Ceban, a menționat că această etapă de lucru presupune un proces participativ larg, cu antrenarea pentru discuții și consultări a actorilor din diferite sfere de activitate: economică, socială, comunitatea științifică, experți, sectorul asociativ, dar și cetățenii din capitală și din suburbii. „Ne dorim ca acest document să fie unul real, în interesul municipiului și să fie acceptat de locuitori", a spus Ion Ceban.
Edilul capitalei și-a exprimat speranța că în vara acestui an, documentul să fie definitivat, pentru a fi propus spre examinare și aprobare în CMC.
Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău este un document strategic ce va stabili viziunea și prioritățile de dezvoltare a capitalei pe o perioadă mai mare de timp.
Actuala administrație a capitalei și-a propus aprobarea unui nou Plan de amenajare a teritoriului, care nu a fost actualizat o lungă perioadă de timp, la fel ca și Planul Urbanistic General.