Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Prezentarea autospecialei pentru colectarea şi transportarea deşeurilor menajare

   1844

Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu, a participat, în această dimineaţă, la prezentarea unei noi autospeciale pentru colectarea şi transportarea deşeurilor menajere. Este prima autospecială care a ajuns la Chişinău, din cele 12 unităţi de transport specializate pe care le-a achiziţionat ÎM Regia „Autosalubritate" în anul curent. 

La eveniment au mai fost prezenţi ambasadorul Republicii Belarus în Republica Moldova, Serghei Ciciuk, consilieri municipali, dar şi angajaţi ai întreprinderii municipale. 

Toate autospecialele sunt noi, de model MAZ, produse în Belarus, iar valoarea acestor achiziții este de 9,4 milioane de lei. „Vom mai achiziționa autospeciale şi în următorii ani, deoarece parcul auto al întreprinderii este învechit, iar pentru întreţinerea lui suportăm cheltuieli destul de mari", a menţionat Eugen Axentiev, director al ÎM Regia „Autosalubritate", societate care asigură serviciile de colectare şi transport a deşeurilor din oraşul Chişinău. De menţionat că şoferii și personalul care vor opera aceste autospeciale vor fi instruiți în utilizarea acestor maşini în perioada următoare. 

În context, primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a subliniat necesitatea de a moderniza toate întreprinderile municipale, apreciind în acest sens activitatea ÎM Regia „Autosalubritate". „Dacă ne dorim să oferim servicii calitative, să avem un oraş curat şi  amenajat, atunci trebuie să investim în dezvoltarea întreprinderilor care prestează respectivele servicii şi să creăm condiţii decente oamenilor care muncesc în aceste societăţi municipale ", a spus Ruslan Codreanu.