Condiții mai bune de activitate pentru beneficiarii Centrului de creație tehnică pentru copii și adolescenți „Politehnic”
La 9 ianuarie curent, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a municipiului Chişinău s-a întrunit într-o şedinţă, în legătură cu sistarea livrării gazelor către Republica Moldova şi posibilele consecinţe ale acestui fapt. Verificând situaţia în domeniul termo-energetic, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a municipiului Chişinău a constatat faptul că în cazul epuizării gazului, sursele principale de energie termică rămân a fi păcura şi energia electrică. De asemenea, a fost constatat faptul că nu există pericol de deconectare a energiei electrice şi a apei potabile în municipiu.
Comisia a decis să nu întrerupă activitatea instituţiilor şi a aprobat o serie de măsuri pentru diminuarea efectelor aprovizionării deficitare a municipiului cu agent termic (conform deciziei din anexă).
În acelaşi timp, Comisia pentru Situaţii Excepţionale şi Primăria municipiului Chişinău se adresează populaţiei solicitând, în special, următoarele:
1. Aplicarea măsurilor necesare pentru conservarea energiei termice;
2. Menţinerea regimului de economisire a consumului de gaz, de combustibili alternativi şi a energiei electrice;
3. Respectarea strictă a regulilor de protecţie împotriva incendiilor în procesul de utilizare a instalaţiilor electrice pentru încălzire, verificarea şi monitorizarea permanentă a stării reţelelor, firelor şi prizelor electrice etc.;
4. Aplicarea complexului de măsuri pentru prevenirea cazurilor de hipotermie;
5. Adresarea în caz de necesitate şi urgenţă către serviciile municipale prin intermediul dispeceratelor specializate la tel: 901, 902, 903, precum şi a dispeceratului central: 22-22-67, 21-27-98.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău