Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
Primăria Municipiului Chișinău anunță că au fost inițiate consultări publice pe marginea proiectului de regulament privind organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor din capitală. Documentul vine să reglementeze instituirea parcărilor cu plată, începând cu zona istorică a capitalei și extinzându-se ulterior în celelalte sectoare ale Chișinăului.
Informații în acest sens, au fost prezentate luni, 22 iulie, a.c., în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău, de către viceprimarul capitalei, Ilie Ceban.
Astfel, scopul proiectului de Regulament este asigurarea unei circulații fluente și sigure pe drumurile publice, parcarea autovehiculelor în condiții de siguranță, descongestionarea traficului în zonele centrale și cu trafic intens, facilitarea accesului la obiective de interes public, protejarea pietonilor și amenajarea parcărilor conform normelor tehnice. De asemenea, se urmărește îmbunătățirea aspectului arhitectonic al parcărilor și oferirea de soluții moderne pentru accesibilitatea acestora.
Potrivit lui Ilie Ceban la această etapă, sunt propuse și tarifele pentru parcările închise și cele de pe stradă. Iar pe durata consultărilor publice, vor fi luate în considerare propunerile specialiștilor, dar și cele mai bune practici din orașele europene.
De asemenea, tarifele propuse de experți vor fi discutate și cu locuitorii capitalei, precum și cu specialiștii în domeniu. Dezbateri pe marginea regulamentului privind organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor din capitală vor avea loc miercuri, 7 august 2024 între orele 14:00 – 16:00, în incinta Preturii sectorului Centru, cu participarea Direcției generale mobilitate urbană, care a elaborat proiectul Regulamentului, Preturilor de sector, Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Direcției generale locativ comunale și amenajare, Direcției generale finanțe, Direcției asistență juridică a Primăriei municipiului Chișinău, ONG-urilor de profil și altor persoane interesate.
E de menționat că necesitatea elaborării și adaptării proiectului de regulament derivă din lipsa locurilor de parcare, ambuteiajelor și parcajelor neregulamentare, precum și a aglomerării traficului în centrul istoric al Chișinăului. Este nevoie de un cadru normativ nou, adaptat la nevoile actuale ale municipiului, care să reglementeze eficient managementul parcărilor și parcajelor.
Propunerile/recomandările pe marginea Proiectului supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 06.08.2024, ora 16.00, pe adresa de e-mail: sergiu.popovici@pmc.md, la numărul de telefon (022) 20-46-74, sau pe adresa: MD-2004, mun. Chișinău, str. Serghei Lazo nr.18, bir.119.