Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău a lansat o nouă pagină web, care conține date deschise, pentru a facilita accesul la documentele și procedurile administrației municipale, încurajând transparența și responsabilitatea în actul de guvernare.
„Portalul transparenței” – transparenta.chisinau.md, reprezintă o interfață web structurată pe domenii de interes public, care conține informații veridice și oficiale furnizate de Primăria Municipiului Chișinău.
Astfel, cetățenii pot accesa informații privind activitatea APL Chișinău, bugetul local, cheltuielile publice, rezultatele licitațiilor și achizițiilor, eliberarea autorizațiilor, certificatelor și a notificărilor, politici și strategii de interes local, posturi vacante, precum și alte informații relevante.
Primarul General, Ion Ceban, a menționat astăzi, în cadrul conferinței de presă, că „Portalul transparenței” nu este doar o sursă pasivă de informații, ci și un instrument interactiv care permite cetățenilor să participe la procesul de luare a deciziilor și să contribuie la buna guvernare a orașului.
„Dacă unele informații, documente, anunțuri erau plasate, până acum, parțial, pe site-urile Primăriei, direcțiilor, întreprinderilor, acum acestea sunt plasate transparent și prezentate, pentru a oferi posibilitatea cetățeanului de a se informa. Prin acest proiect ne propunem să demonstrăm că tehnologia și transparența pot îmbunătăți modul în care autoritățile locale și, de ce nu, cele centrale, pot servi oamenii”, a conchis edilul capitalei.
Portalul – transparenta.chisinau.md este un proiect realizat de Primăria Chișinău pentru consolidarea încrederii publice în instituțiile municipale, precum promovarea unei culturi de integritate și responsabilitate.