Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi a fost lansată repetat licitația deschisă privind achiziționarea a 100 de unități noi pentru Î.M. „Parcul urban de Autobuze".
Anunțul despre concurs a fost publicat pe platforma electronică „achizitii.md", urmând să fie publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Este a doua oară când municipalitatea lansează concurs internațional pentru achiziționarea unui lot de 100 de autobuze, în vederea îmbunătățirii serviciilor de transport din capitală, în condițiile când rezultatele primei licitații, desfășurate în anul 2020 au fost anulate.
Primarul General, Ion Ceban, și-a exprimat speranța că de această dată, vor fi achiziționate autobuzele noi prevăzute pentru capitală. „Problema transportului public este una din provocările actuale ale municipalității, îndeosebi în perioadă pandemică, când se impune îmbarcarea pasagerilor doar la 50% din capacitatea vehiculului. Sursele financiare sunt identificate. Licitația este anunțată. Sper că de această dată inițiativa să fie de bun augur să avem autobuzele noi, mult așteptate, atât de locuitorii capitalei, cât și pentru cei din suburbii, care fac naveta zilnic și declară problema asigurării cu transport", a menționat Ion Ceban.
Conform specificațiilor tehnice, unitățile noi trebuie să fie din categoria M3, cu 3 uși, să aibă o capacitate de îmbarcare de cca 100 de persoane, inclusiv 22 locuri pe scaune. Podeaua trebuie să fie joasă, cu rampă retractabilă pentru facilitarea accesului utilizatorilor de scaun rulant.
Totodată, autobuzele trebuie să fie de 12 metri lungime, dotate cu sistem de supraveghere în interior și la exterior, precum și cu sistem de aer condiționat. Clasa ecologică a unităților noi trebuie să fie minim Euro 5.
Licitația va dura 35 de zile. Conform cerințelor formulate de municipalitate, lotul de autobuze trebuie să fie livrat la Chișinău în termen de 6 luni de la semnarea contratului de achiziție.
Suma prevăzută pentru lotul de 100 de autobuze noi este de 270 milioane lei.