Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria Chişinău cere eliminarea discriminării vizavi de salarizarea funcţionarilor publici

   3595

Conducerea Primăriei municipiului Chişinău va cere modificarea anumitor prevederi din Proiectul Legii privind sistemul de salarizare al funcţionarilor publici, astfel ca nivelul de salarizare al angajaţilor din cadrul administraţiei publice centrale şi locale să fie acelaşi. Atitudinea municipalităţii vine în condiţiile când în documentul menţionat (ce a fost examinat de Guvern şi care se află în lucru în comisiile Legislativului), există discrepanţe semnificative la sistemul de salarizare al funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor publice centrale şi din autorităţile publice locale (ultimii fiind defavorizaţi). Subiectul dat a fost discutat luni, în cadrul şedinţei serviciilor municipale.

După cum a menţionat Raisa Cotorobai, şefa Direcţiei Audit Intern, în clasificatorul funcţiilor publice din Legea nr. 155 din 21.07.2011, sunt prevăzute cerinţe similare faţă de toate funcţiile publice: atât din instituţiile administraţei publice centrale cât şi din cele ale administraţiei publice locale, însă gradele de salarizare diferă, fiind în dezavantaj angajaţii din cadrul administraţiei publice locale. Spre exemplu: pentru un şef de direcţie din cadrul aparatelor centrale ale ministerelor este stabilit gradul de slarizare 16, pe când pentru o funcţie similară din cadrul municipalităţii  - gradul 10 de slarizare; sau: un pretor de sector va fi remunerat conform unui grad de salarizare mai mic faţă de un şef de direcţie generală din ministere.

În context, primarul general, Dorin Chirtoacă a menţionat că nivelul instituţiei în care activează funcţionarul public: nivel central sau nivel local, nu trebuie să diferenţeize şi gradul de reminerare al acestuia. Şi aceste probleme urmează a fi discutate cu reprezentanţii Parlamentului, Guvernului şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în vederea eliminări discriminărilor respective.

Primarul Capitalei a solicitat subdiviziunilor municipale de profil să estimeze care ar fi cheltuielile pentru bugetul municipal, dacă ar fi eliminată diferenţa de salarizare a funcţionarilor publici, la nivel local şi central. Dorin Chirtoacă şi-a motivat afirmaţiile prin faptul că municipalitatea este în stare să finanţeze poliţia, domeniul educaţiei, suburbiile etc., astfel că va fi în stare să-şi plătească şi propriii angajaţi.

Totodată, Primăria Chişinău îşi exprimă regretul pentru faptul că Proiectul Legii privind sistemul de salarizare al funcţionarilor publici n-a fost transmis spre avizare autorităţilor publice locale, astfel fiind încălcate prevederile Cartei Europene a Autonomiei Locale.  

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău