Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria Chişinău: realizări 2009, priorităţi 2010

   3426

Municipiul Chişinău în anul 2009 a reuşit acoperirea tuturor cheltuielilor curente şi menţinerea investiţiilor în oraş şi suburbii, în proporţie cu veniturile acumulate, în pofida crizei economico-financiare mondiale. Declaraţia a fost făcută de primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, în cadrul conferinţei de presă de bilanţ al activităţii Primăriei municipiului Chişinău în anul 2009.
În acest sens, edilul Chişinăului a ţinut să facă o analiză a realizărilor anului 2009 şi a trasat priorităţile Primăriei pentru anul viitor. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, reuşitele administraţiei au fost posibile chiar şi în condiţiile în care municipalitatea a ratat venituri echivalente unui buget anual, din cauza achitării datoriilor faţă de SA „Termocom” şi a legislaţiei în vigoare. În acelaşi timp, s-a reuşit economisirea surselor financiare care se egalează cu bugetul municipal pentru un an, inclusiv datorită reformelor la întreprinderile ce prestează servicii de asigurarea cu apă, canalizare şi transport. 
Scurt bilanţ al realizărilor în anul 2009:
-         menţinerea creşterii salariale în sfera bugetară. Bugetul va permite şi în anul 2010 majorarea cu 20 la sută a salariilor profesorilor;
-         darea în exploatare a două blocuri de locuit pentru persoanele social vulnerabile din capitală, pe str. Nicolae Milescu-Spătaru şi str. Liviu Deleanu;
-         demararea lucrărilor de deshidratare la Staţia de Epurare, prin metoda geotuburilor, care va permite înlăturarea mirosurilor urât din oraş. Până acum a fost evacuat nămolul de pe 12 hectare de teren, iar până în vara anului 2010 va fi evacuat nămolul de pe celelalte 20 ha;
-         investiţii în şcoli şi grădiniţe, efectuarea reparaţiilor în instituţiile de învăţământ în valoare de 21 milioane lei;
-         implementarea reformelor în cadrul întreprinderilor de transport public şi la SA „Apă-Canal Chişinău”. Ajustarea tarifelor la apă şi canalizare şi în transportul public a fost unica soluţie pentru relansarea respectivelor întreprinderi municipale;
-         acordarea compensaţiilor nominative în transportul public, în prezent peste 75 de mii de persoane beneficiază de ajutor material din partea Primăriei la călătorie în transportul public urban;
-         menţinerea tarifului actual la căldură, în condiţiile presiunilor continue din partea SA „Moldova Gaz”, „CET-1” şi „CET-2”;  
-         continuarea acordării compensaţiilor nominative pentru încălzire, în sezonul 2009 – 2010 peste 25 de mii de persoane vor beneficia de ajutor financiar la achitarea facturilor pentru căldură;
-         acordarea ajutoarelor sociale pentru copiii din familii social vulnerabile – 7700 de copii au primit la 1 septembrie câte 600 lei, iar 212 mii lei au fost alocaţi pentru acordarea burselor municipale copiilor dotaţi din capitală; 
-         în anul 2009, peste 30 mii de persoane au beneficiat de ajutoare sociale, în sumă de 16 milioane lei;
-         renegocierea şi aprobarea contractului pentru construcţia Uzinei de prelucrare a deşeurilor menajere în Chişinău, în primăvara anului 2010 urmând să înceapă lucrările în acest sens;
-         lansarea programului de acces liber la Internet fără fir în parcurile şi liceele din capitală;
-         semnarea unui precontract cu BERD pentru procurarea a 90 de troleibuze noi şi instalarea unui nou sistem de taxare cu tichete electronice;
-         revenirea la normalitate în activitatea Consiliului municipal Chişinău, prin constituirea unei majorităţi democratice şi votarea unui număr impunător de decizii şi reforme necesare dezvoltării oraşului;
-         Direcţia Relaţii Externe şi Integrare Europeană a Primăriei Chişinău a atras proiecte de peste 3 milioane Euro, dintre care Primăria este beneficiară directă a 2 milioane Euro; 
-         încheierea lucrărilor de construcţie a şcolii din oraşul Stăuceni;
-         darea în exploatare a apeductului din comuna Bubuieci, unde s-au investit 4 milioane lei;
-         reparaţia şi asfaltarea a două drumuri din comuna Bubuieci şi construcţia capitală a drumului Văduleni – Vadul lui Vodă. 
Priorităţi pentru anul 2010:
-         lansarea unui program de construcţie a locuinţelor sociale, prin intermediul sistemului ipotecar,
-         reconstrucţia Parcului „Valea Morilor”, prin anunţarea unui concurs investiţional;
-         reluarea reformei locative, prin transmiterea în administrare privată a fondului locativ;
-         continuarea programului de reabilitare a spaţiului locativ, prin mansardarea blocurilor şi izolarea termică;
-         prelungirea proiectului privind amenajarea locurilor de joacă pentru copii în cartiere;
-         continuarea negocierilor cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru atragerea investiţiilor în infrastructura subterană şi supraterană, inclusiv construcţia apeductelor şi a canalizării la nivelul întregului municipiu;
-         finalizarea Planului Urbanistic al zonei centrale, cu amenajarea râului Bâc, pentru prevenirea calamităţilor şi optimizarea canalizării pluviale;
-         elaborarea schemei generale a transportului public şi a schemei parcărilor subterane, pentru fluidizarea şi asigurarea securităţii la trafic;
-         reluarea licitaţiilor funciare.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău