Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria Chişinăului va acorda Ambasadei României în Republica Moldova sprijinul necesar pentru deschiderea unui nou sediu al Secţiei Consulare

   1957

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, l-a primit astăzi pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Moldova, Excelenţa Sa, Filip Teodorescu. În cursul întrevederii, ambasadorul i-a comunicat edilului-şef al capitalei intenţia autorităţilor române de a deschide la Chişinău un nou sediu al Secţiei Consulare, solicitând în acest sens susţinerea autorităţilor municipalităţii pentru realizarea proiectului respectiv. Filip Teodorescu a remarcat că odată cu deschiderea noului sediu, care va fi amplasat în centrul oraşului, la intersecţia străzilor Grigore Ureche şi Ismail, numărul cetăţenilor ce vor avea acces la serviciile consulare va fi mult mai mare.

La rândul său, primarul general a salutat această intenţie, menţionând că Primăria municipiului Chişinău va satisface orice solicitare din partea Ambasadei României în ceea ce priveşte deschiderea noului sediu al Secţiei Consulare. Dorin Chirtoacă a ţinut să-i mulţumească Excelenţei Sale, Filip Teodorescu pentru „consecvenţa de care dă dovadă misiunea diplomatică în promovarea relaţii bune dintre municipiul Chişinău şi Bucureşti, dar şi alte oraşe româneşti". Potrivit primarului general al capitalei, până la urmă relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti vor reveni la normalitate, deoarece acest lucru îşi doresc cetăţenii celor două ţări.

În conext, Dorin Chirtoacă i-a făcut ambasadorului României în Republica Moldova invitaţia de a participa la Hramul Chişinăului.

În acest an, la Sărbătoarea „Hramul Chişinăului" vor veni delegaţii din 8 oraşe din România. Totodată, la 13 octombrie curent, între SA „Apă-Canal Chişinău" şi Regia „Apă-Canal" din Piteşti va fi semnat un acord de colaborare.

          Direcţia Relaţii Publice a                                 10.10.2007

          Primăriei mun. Chişinău