Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria intenţionează să faciliteze accesulproducătorilor autohtoni la pieţele din Chişinău

   2389

Primarul general Dorin Chirtoacă a solicitat serviciilor municipale identificarea unor soluţii pentru depăşirea problemelor legate de activitatea pieţelor amplasate pe teritoriul Chişinăului. În cadrul şedinţei operative de la primărie, edilul-şef al capitalei a exprimat opinia că municipalitatea trebuie să creeze condiţiile necesare pentru facilitarea accesului producătorilor autohtoni la pieţele existente.

În acest sens, directorul Direcţiei generale comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a menţionat că actualmente din cele 42 de pieţe ce activează pe teritoriul municipiului, doar Piaţa Centrală are statut de întreprindere municipală, iar celelalte sunt private. Potrivit lui Vladimir Nirca, administraţia publică locală nu se poate implica sub nici o formă în activitatea acestor agenţi economici, iar administratorii pieţelor sunt cei care stabilesc tarifele pentru comercializare în piaţă. De multe ori, aceste tarife nu permit producătorilor să comercializeze direct în piaţă. Pentru depăşirea situaţiei, Direcţia generală comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii propune deschiderea în fiecare sector al oraşului a câte o piaţă agricolă cu statut municipal, în care producătorii să-şi poată vinde marfa. Această idee a fost susţinută şi de pretorul sectorului Râşcani, Mihai Cârlig, care a afirmat că în sectorul respectiv există o singură piaţă agroalimentară, la care însă nu are acces producătorul. În consecinţă, comparativ cu alte pieţe, preţurile aici sunt foarte mari.

Pe de altă parte însă, arhitectul-şef al Chişinăului, Vlad Modârcă, susţine că oraşul nu are nevoie de un număr atât de mare de pieţe. În opinia lui Modârcă, de fiecare dată când autorităţile locale analizează situaţia, se constată că condiţiile din pieţe lasă de dorit. În plus, în ultimul timp în oraş se deschid tot mai multe centre comerciale, care pot înlocui pieţele existente.

La rândul său, viceprimarul Mihai Furtună a opinat că deşi în ultimul timp situaţia din pieţe s-a îmbunătăţit, mai rămân încă destule probleme în acest domeniu. „Din  păcate, s-a creat o tradiţie când comercianţii refuză să achite taxa pentru comercializare în pieţe şi preferă să-şi vândă marfa în cartiere. De asemenea, vânzătorii ambulanţi solicită doar locuri în Piaţa Centrală şi nu merg în alte pieţe", a spus Mihai Furtună, menţionând că în acelaşi timp, în Piaţa Centrală sunt locuri libere. Viceprimarul a mai adăugat că pentru ca producătorii să-şi poată vinde marfa, municipalitatea organizează în fiecare an iarmaroace agricole în toate sectoarele oraşului.

În context, primarul Dorin Chirtoacă s-a arătat nemulţumit de modul în care s-a gestionat până acum problema pieţelor din oraş. Însă, edilul capitalei a relatat că până la luarea unei decizii concrete, autorităţile locale trebuie să încerce să abordeze situaţia existentă din alt punct de vedere. Şeful administraţiei municipale i-a solicitat viceprimarului Mihai Furtună să convoace o şedinţă cu participarea administratorilor tuturor pieţelor din Chişinău pentru a identifica de comun acord unele soluţii. În acelaşi timp, şi Primăria va înainta unele propuneri.

La moment, în cele 42 de pieţe existente în oraş, sunt 17800 de locuri pentru comerţ. Dintre acestea, doar circa 14500 sunt utilizate.

          Direcţia Relaţii Publice a                                 26.11.2007

          Primăriei mun. Chişinău