Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria municipiului Chişinău îl omagiază pe maestrul Iurie Sadovnic

   7076

Începând de astăzi şi până la sfârşitul acestei săptămâni, în transportul public municipal răsună muzica interpretului şi cantautorului Iurie Sadovnic, care îşi sărbătoreşte la 14 decembrie frumoasa vârstă de 60 de ani. Prin acest gest, Primăria Chişinău vine să reamintească călătorilor melodiile artistului, devenite celebre. În total, muzica lui Iurie Sadovnic va răsuna în circa 150 de troleibuze, 40 de autobuze şi 770 de microbuze.

Primăria municipiului Chişinău îi urează maestrului Iurie Sadovnic ani mulţi cu sănătate şi să bucure în continuare publicul spectator cu melodii frumoase. 

Cântecele lui Iurie Sadovnic au educat mai multe generaţii de melomani. „Dragă o, tee", „Mi-e dor de tine, mamă", „În dragoste", „Faţa pâinii", „Cântecul haiducului", „Carmen", „Noi pace vrem", sunt doar câteva din melodiile artistului, devenite şlagăre. Iurie Sadovnic interpretează atât melodii proprii, cât şi semnate de alţi compozitori, precum Eugen Doga, Gheorghe Mustea, Anatol Chiriac etc.

În prezent, cantautorul lucrează la CD-ul „Evadare", pe care l-a înregistrat împreună cu Viorel Burlacu. Noul album va cuprinde 14 piese pe versurile lui Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Adrian Păunescu ş.a. 

Iurie Sadovnic a fost solist al formaţiilor vocal-instrumentale „Contemporanul" (1977-1978) şi „Bucuria". În 1983 a fondat formaţia „Legenda", care a activat până în anul 1993. În 1984 i s-a conferit titlul de Artist Emerit, în 1993 s-a învrednicit de medalia „Meritul Civic", iar în anul 2000 - de medalia „Mihai Eminescu"

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău