Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general Dorin Chirtoacă a luat parte la sărbătorirea celei de-a 130-ea aniversări a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu". Din numele municipalităţii el a înmânat instituţiei un tablou.
Primarul capitalei a felicitat colectivul bibliotecii cu această dată remarcabilă, menţionând că aportul bibliotecarilor pentru binele societăţii importă chiar mai mult decât cel al politicienilor. „De dvs depinde în mare măsură cum ne vom afirma în familia europeană", a spus edilul capitalei.
Cititorilor Dorin Chirtoacă le-a dorit să-şi păstreze mereu vie dorinţa de a cunoaşte: „Fără ştiinţă de carte nu putem fi competitivi. Cetăţenii, care nu-şi cunosc drepturile, pot fi uşor dezorientaţi sau manipulaţi. Cărţile vă vor ajuta să elaboraţi o gândire complexă, cu ajutorul lor poate fi rezolvată orice problemă."
Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu" a fost înfiinţată în anul 1877 de Carol Schmidt, primarul de atunci al Chişinăului. A fost bibliotecă publică orăşenească, bibliotecă comunală, bibliotecă centrală a oraşului. Din 1988 este bibliotecă municipală, la moment având o reţea de 31 de filiale în toate cartierele municipiului Chişinău. Biblioteca furnizează informaţii de interes public, naţional şi universal. Instituţia mai dispune de un Centru de Informare Europeană (CIE).
Direcţia Relaţii Publice a 19.10.2007
Primăriei mun. Chişinău