Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
În cadrul audienţei, petiţionarii au abordat diverse probleme de ordin personal şi obştesc. De asemenea, persoanele fizice şi juridice au venit cu propuneri concrete pentru soluţionarea unor probleme ce vizează domeniile de activitate ale structurilor municipale, cum ar fi problema câinilor vagabonzi, soluţionarea problemelor locative, reparaţia fondului locativ, alocarea terenurilor pentru construcţii, dar şi alte chestiuni.
Primarul general Dorin Chirtoacă a menţionat că toate problemele abordate vor fi examinate şi subdiviziunile autorităţilor publice municipale vor elabora măsuri concrete de soluţionare a lor. Potrivit edilului-şef al capitalei, locuitorii urbei care au fost în audienţă la primărie vor fi informaţi despre modul în care a fost soluţionată problema lor.
Referindu-se la problema câinilor vagabonzi, care a fost abordată în cadrul orelor de audienţă de reprezentanţii mai multor asociaţii de protecţie a animalelor fără adăpost, primarul general a subliniat că aceasta este una importantă şi este abordată de locuitorii oraşului în contradictoriu. Pe de o parte, populaţia se arată foarte deranjată de creşterea numărului câinilor în Chişinău, în timp ce organizaţiile de protecţie a animalelor au o altă viziune în această chestiune. Dorin Chirtoacă crede că o soluţie ar fi construcţia unui azil modern de întreţinere a câinilor vagabonzi. În acest sens, în luna martie curent Consiliul municipal Chişinău a adoptat o decizie privind expunerea la licitaţia a două loturi de pămând pentru construcţia unui azil şi a unei clinici veterinare pentru animalele fără adăpost. Urmează ca organizatorul licitaţiilor funciare, care va fi desemnat în timpul apropiat, să dea curs acestei decizii, iar cei cointeresaţi pot participa la concurs pentru realizarea proiectului.
Direcţia Relaţii Publice a 09.11.2007
Primăriei mun. Chişinău