Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul de Chişinău, implicat în acţiuni de voluntariat

   2605

Primarul general Dorin Chirtoacă a vizitat în dimineaţa zilei Casa municipală specializată pentru copii, din sectorul Botanica. Acţiunea se înscrie în programul manifestărilor organizate în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, ce se desfăşoară la Chişinău în perioada 14 – 20 aprilie.  
Şeful administraţiei capitalei le-a adus micuţilor cadouri, dulciuri şi literatură pentru copii. Dorin Chirtoacă a vizitat toate auditoriile instituţiei şi s-a familiarizat cu condiţiile de aici. 
Primarul general a fost informat că la moment în Casa municipală specializată sunt 85 de copii, cu vârste cuprinse între 2-3 săptămâni şi 5-6 ani, orfani sau abandonaţi. Instituţia dispune şi de o secţie specială unde sunt cazate tinerele mame, care nu au resurse suficiente pentru a-şi întreţine copiii nou-născuţi. 
După cum a menţionat primarul de Chişinău, implicarea persoanelor publice în activităţi de voluntariat va oferi comunităţii exemple de responsabilitate socială. Dorin Chirtoacă şi-a exprimat speranţa că asemenea iniţiative vor determina un cerc tot mai mare de persoane să participe la aceste acţiuni caritabile. 
Pe parcursul săptămânii curente, autorităţile municipale se vor implica şi în alte activităţi de voluntariat şi vor participa la acţiunile de binefacere, organizate de organizaţiile non-profit. 

Direcţia Relaţii Publice, 
Primăria mun. Chişinău