Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul Dorin Chirtoacă a avut o întrevederecu Ambasadorul SUA în Republica Moldova

   2866

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, l-a primit astăzi pe Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, Michael David Kirby.

În cursul întrevederii au fost discutate subiecte privind relaţiile bilaterale dintre administraţia municipală şi autorităţile publice locale din SUA, precum şi perspectiva aprofundării colaborării pe diverse planuri. În acest sens, interlocutorii şi-au exprimat intenţia de a lansa un proiect de schimb de experienţă între specialiştii din Chişinău şi cei din SUA.

Primarul general Dorin Chirtoacă l-a informat pe Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA despre situaţia social-economică a municipiului, dar şi domeniile prioritare a autorităţilor locale, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii, a transportului şi reconstrucţia reţelei de drumuri. Potrivit edilului-şef al capitalei, municipalitatea intenţionează să atragă investiţii în aceste domenii.

În altă ordine de idei, interlocutorii s-au referit la problema transnistreană, părţile menţionând interesul în soluţionarea conflictului din stânga Nistrului.  

                   

            Direcţia Relaţii Publice a                                   31.07.2007

            Primăriei mun. Chişinău