Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a întreprins în această dimineaţă o vizită de documentare în Piaţa Centrală. Edilul a ţinut să se informeze despre condiţiile de activitate din piaţă la începutul sezonului de primăvară - vară, dar şi despre situaţia privind evoluţia preţurilor la produsele alimentare în preajma Sfintelor Sărbători de Paşti.
Dorin Chirtoacă a discutat cu oamenii care comercializau sau cumpărau în Piaţa Centrală, cetăţenii abordând mai multe probleme de ordin social-economic cu care se confruntă. În special, aceştia s-au arătat nemulţumiţi de veniturile personale, dar şi de preţurile mari pentru servicii, alimente şi medicamente. Primarul de Chişinău a menţionat că autorităţile locale vor continua să întreprindă acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de activitate în Piaţă, în acest sens urmând a fi implementat proiectul de reconstrucţie a Pieţei Centrale. Şeful administraţiei municipale a dezminţit zvonurile privind lichidarea pieţei, precizând că este vorba de un proiect de modernizare a acesteia.
Referitor la problemele ce ţin de preţurile la produse şi servicii, Dorin Chirtoacă a menţionat că Primăria va crea condiţii necesare pentru dezvoltarea business-ului mic şi mijlociu, astfel încât să crească veniturile populaţiei, pentru a putea acoperi toate cheltuielile. De asemenea, edilul Chişinăului a informat oamenii că aceştia pot beneficia de compensaţii la căldură şi transport, pe care le acordă Primăria, în cazul în care au venituri mici.
De asemenea, Dorin Chirtoacă a mai făcut cumpărături, şi anume a cumpărat câte un kg de brânză, halva şi castraveţi, iar unui copil, care venise în piaţă cu părinţii, i-a cumpărat o jucărie. În Piaţa Centrală primarul de Chişinău s-a întâlnit şi cu membrii delegaţiei din judeţul Constanţa, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, care se află într-o vizită oficială în oraşul nostru. Aceştia la fel au venit să facă cumpărături, subliniind că la ora actuală în România rareori găseşti produse ecologice, precum în pieţele din capitala Republicii Moldova.
În context, Dorin Chirtoacă a spus că în zilele următoare va avea consultări şi va solicita Centrului de Medicină Preventivă şi Serviciului Veterinar de Stat să permită vânzătorilor ambulanţi, care la ora actuală vând produse alimentare în afara teritoriului pieţei, să revină în Piaţa Centrală, la tarabe, deoarece locuri în halele de lactate nu sunt suficiente.
În acelaşi timp, Dorin Chirtoacă a anunţat că pe viitor va organiza audienţa cetăţenilor în Piaţa Centrală, pentru a oferi posibilitate tuturor cetăţenilor să-şi spună problemele pe care le au.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău