Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul Dorin Chirtoacă îşi va dona salariul sinistraţilor

   2076

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, îşi va dona salariul din ultima lună, pentru ajutorarea unor familii din satele din raionul Hânceşti, afectate de inundaţii. 
De asemenea, în cadrul şedinţei Comisiei municipale de situaţii excepţionale care a avut loc astăzi, s-a propus ca toţi funcţionarii aparatului Primăriei şi ai subdiviziunilor municipale să-şi doneze salariul pentru o zi de muncă, pentru ajutorarea persoanelor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor. Toţi membrii Comisiei au susţinut această iniţiativă. Din fondul de rezervă al Primăriei Chişinău la fel vor fi alocate resurse financiare, pentru acordarea ajutorului necesar sinistraţilor. Banii vor fi transferaţi pe contul bancar, deschis de Ministerul Finanţelor în acest scop. 
Primarul de Chişinău a solicitat ca sinistraţii să fie asiguraţi cu truse medicale, pentru acordarea primului ajutor medical. În fiecare zi, din partea Primăriei Chişinău către satele afectate se va deplasa câte o unitate de transport, pentru asigurarea sinistraţilor cu produse alimentare şi apă potabilă. Primăria Chişinău va oferi şi copiilor din satele afectate – Cotul Morii, Nemţeni şi Obileni, locuri în taberele de odihnă. Copiii vor fi cazaţi în tabere pentru toată perioada necesară. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău