Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general, Ion Ceban, a convocat joi, în regim online, managerii instituțiilor medicale cu profil COVID din capitală, unde a discutat despre situația actuală în domeniu, în contextul când la Chișinău incidența cazurilor de îmbolnăviri cu noua infecție se menține la cote ridicate, deși specialiștii atestă o descreștere epidemică.
Șefii de spitale care tratează pacienții cu coronavirus au informat că instituțiile securizează spațiile strategice, pentru un posibil nou val de infectări. De asemenea, este pregătită logistica pentru demararea vaccinării anti COVID.
În context, Primarul General a ținut să remarce o bună pregătire a instituțiilor medicale pentru începerea imunizărilor, conform Planului național aprobat de Minister, care va anunța și ghida procesul respectiv.
„Colegii din sistemul municipal de sănătate au inițiat o bună pregătire pentru vaccinare, prin formarea echipelor la nivel de asistență medicală primară, instruirea personalului medical ce va fi implicat, stabilirea și organizarea spațiilor de imunizare, perfectarea listelor de așteptare etc. De asemenea, au loc consultări și coordonări cu Ministerul Sănătății vizavi de gestionarea procesului și lanțului logistic de recepționare și distribuire a vaccinurilor de la laboratorul ANSP", a precizat edilul.
În altă ordine de idei, Primarul și managerii de spitale au discutat despre necesitățile instituțiilor medicale și activitățile prioritare, care vor fi finanțate